luni, 5 noiembrie 2012

Programul lansărilor Grupului Editorial ALL la Gaudeamus 2012



Joi, 22 noiembrie 
Dan Bălănescu, Smintiţii (colecţia Strada Ficţiunii
Ora 18.00, standul Editurii ALL
Lansare în prezenţa autorului.

Despre carte: Dacă cititorul va căuta să descopere cine se ascunde după personajele romanului Smintiţii, va fi doar pentru că ele sunt atât de bine conturate încât sunt absolut autentice. Scriitura lui Dan Bălănescu introduce cititorul într-o lume din care cu greu se va putea refugia.

Despre autor: S-a născut la Piteşti, pe 14 martie 1974. Are o specializare în relaţii economice internaţionale. A ales să urmeze o carieră diplomatică, în septembrie 2012, fiind acreditat în postul de ambasador al României în Republica Lituania. Prima carte de povestiri scurte a publicat-o în 2002 (O călătorie pe Lună, ed. Deliana), urmată în 2011 de volumul de povestiri umoristice Ambasada veselă (ed. Tracus Arte), inspirat din atmosfera diplomatică de la Praga. Smintiţii este primul său roman.



Vineri, 23 noiembrie
Simon Toyne, Cheia (colecţia Strada Ficţiunii)
Ora 18.00, standul Editurii ALL
Lansare în prezenţa autorului.

Despre carte: Soarta omenirii se află în mâinile unei femei, devenită cea mai importantă persoană din lume. Ea este Cheia.
Un thriller palpitant, misterios, plin de răsturnări de situaţie.
Continuarea bestsellerului internaţional “Sanctus”.

Despre autor: Timp de douăzeci de ani a lucrat în televiziune, ca scenarist, regizor şi producător. A produs documentarul „100 Greatest Films“, difuzat pe Channel 4, şi i-a intervievat, printre alţii, pe Omar Sharif, Michael Caine, Peter Fonda şi Steven Spielberg. Programele de televiziune la care a lucrat au primit numeroase premii – de la BAFTA, la „Best Makeover Show“, acordat de Good Homes.



Sâmbătă, 24 noiembrie
Alexandru Arşinel, Alexandru Arşinel, de la Dolhasca… pe Calea Victoriei. Maria Capelos într-o discuţie amicală cu Alexandru Arşinel
Ora 16.00, standul Editurii ALL
Lansare în prezenţa autorului.

Despre carte: Alexandru Arşinel destăinuie drumul parcurs din satul natal Dolhasca până pe Calea Victoriei. Citind amintirile sale sincere, veţi cunoaşte un om, nu numai un artist, care evocă trei epoci istorice prin care a trecut, fiind prin argumentele invocate mai convingător decât orice carte de istorie banală. O biografie neştiută de nimeni.

Maria Capelos este jurnalist la Medien Holding.


 Sâmbătă, 24 noiembrie
Alina Nedelea, Şoseaua Căţelu 42
Ora 18.00, standul Editurii ALL
Lansare în prezenţa autorului.

Despre carte: Alina Nedelea debutează cu un roman autobiografic scris într-un stil direct, colocvial. Volumul descrie, mai întâi din perspectiva copilului, apoi din cea a adolescentului şi a tânărului adult, universul unui cartier bucureştean înainte şi imediat după evenimentele din decembrie 1989. O familie ai cărei membri au capacităţi premonitorii, o fetiţă care visează să evadeze din ghetou, transformată în studentă la Teatru. Alina prinde gustul banilor câştigaţi în cazinouri sau din prostituţie şi, amăgită de mirajul unei lumi care o aşteaptă să îi pună în valoare potenţialul, pleacă „dincolo“, în Occidentul civilizat.

Despre autoare: Alina Nedelea a studiat actoria în Bucureşti şi a debutat în 1993, cu rolul principal din pelicula Chira Chiralina. A jucat în Asfalt Tango (1996), iar în prezent îşi desfăşoară cariera în Italia, interpretând atât roluri în lungmetraje, cât şi în seriale de televiziune. Printre peliculele din palmaresul ei se numără L’amico di famiglia (2006), Arrivederci amore, ciao (2006), Attacco allo stato (2006), Il sangue dei vinti (2008). Alina Nedelea a primit premiul Santa Marinella Film pentru pelicula Ma che ci faccio qui (2006), iar în 2008 i s-a acordat premiul Caravella per il cinema în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a galei Premio Cirri.

0 comentarii: