joi, 6 noiembrie 2014

ENDGAME – Jocul final. Convocarea - NOU la ed. TREI


Editura Trei lansează prima experienţă multimedia integrată carte-joc: ENDGAME – Jocul final. Convocarea


Prima experienţă multimedia integată carte-joc, Endgame – Jocul final. Convocarea de James Frey şi Nils Johnson-Shelton, este lansată în România de Editura Trei în parteneriat cu eMag, pe 31 octombrie 2014, la doar trei săptămâni de la apariţia în Statele Unite.

Primul volum din trilogia Endgame este o carte-fenomen, lansată de HarperCollins într-un tiraj record de 1.000.000 de exemplare.

Endgame – Jocul final. Convocarea se poate achiziţiona în exclusivitate de pe emag.ro, în perioada 31 octombrie - 14 noiembrie 2014.

În acest primul volum al trilogiei eşti martor la căutarea primei Chei dintre cele trei care vor salva lumea. În paginile cărţii este înscrisă o enigmă, pe care eşti invitat să o dezlegi. Fiecare roman din trilogia ENDGAME va fi însoţit de o astfel de „super-enigmă” interactivă constând în indicii inserate în textul cărţii, fie sub forma unor formule sau a unor adrese web.

Cu aplicaţia mobilă AR creată special de Niantic Labs de la Google, cititorii sunt invitaţi să se alăture online în căutarea celor trei chei ascunse care pot salva omenirea pe baza indiciilor din carte. Conceptul inovativ este explicat aici: http://www.youtube.com/watch?v=9zDkYjxtjfU

Premiile Endgame sunt fabuloase: 500.000 $ pentru rezolvarea enigmei din primul volum, 1.000.000 $ pentru rezolvarea enigmei din al doilea volum şi 1.500.000 $ - premiul final.

„Unicul nostru scop a fost să creăm ceva incredibil, radical, nou – să inventăm viitorul. Să creăm un fenomen global al secolului 21: cărţi, joc, enigme, social media, YouTube, film, reality TV...” - James Frey & Nils Johnson-Shelton

Trilogia Endgame ne dezvăluie o lume populată de seminţii străvechi, din care se trage toată omenirea şi care au fost create şi alese cu mii de ani în urmă. În fiecare seminţie există un Jucător care este antrenat de mic pentru Jocul Final, un eveniment catastrofal care va redefini soarta omenirii. Fiecare Jucător este antrenat conform tradiţiei seminţiei sale şi are însuşiri care îl vor ajuta în confruntarea finală. În apropierea maturităţii, el lasă locul unuia mai tânăr şi ciclul continuă...

Aplicaţia online creată de Google Niantic Labs va fi lansată la începutul anului 2015, pentru a oferi şanse egale la startul competiţiei tuturor cititorilor din cele 30 de ţări unde au fost vândute drepturile de publicare.

Twentieth Century Fox a câştigat drepturile de ecranizare a seriei Endgame. James Frey scrie scenariul primului film, care va fi produs de Wyck Godfrey şi Marty Bowen (Temple Hill), producătorii din spatele marilor succese de casă Twilight Saga şi The Fault in Our Stars (Sub aceeaşi stea - roman apărut la editura Trei).

Jocul Final e real. Jocul Final a început.
Oare exuberanţa va învinge puterea?
Prostia va fi mai presus de bunătate?
Lenea va birui frumuseţea?
Învingătorul va fi bun sau rău?
Există un singur mod de a afla.
Citeşte Endgame – Jocul final. Convocarea!

James Frey s-a născut în Cleveland. Toate cărţile lui – O mie de fărâme, Prietenul meu Leonard, Dimineaţă însorită şi Testamentul Final al Sfintei Biblii – au fost bestselleruri internaţionale.

Nils Johnson-Shelton este coautorul succesului editorial Niciun înger. Chinuitoare mea călătorie incognito în Cercul Secret al Îngerilor Iadului şi al seriei pentru adolescenţi Cronici din lumea de dincolo, publicată de Full Fathom Five.

0 comentarii: