joi, 6 noiembrie 2014

Extazul lui Gabriel (Infernul lui Gabriel #2) de Sylvain Reynard - NOU la ed. TREI


Descriere:

În Extazul lui Gabriel, a doua parte a trilogiei dedicate poveştii de iubire dintre profesorul Emerson şi studenta Julianne Mitchell, Sylvain Reynard aprofundează intriga din Infernul lui Gabriel, centrând povestea pe iniţierea tinerei inocente în tainele seducţiei. Gabriel Emerson o va duce pe Julianne într-o vacanţă romantică la Florenţa, locul întâlnirii dintre Dante şi Beatrice, unde cei doi vor trăi cu ardoare extazul şi bucuria iubirii împărtăşite.

Dar, la întoarcere, fericirea le este ameninţată de intrigile unei foste studente, care risca să distrugă atât cariera academică a lui Gabriel, cât şi aspiraţiile universitare ale lui Julianne – şi, mai presus de toate, relaţia lor.

Pentru a o păstra pe Julianne, Gabriel trebuie să 
se împace cu spectrele trecutului şi să sacrifice o parte din fiinţa lui pentru a o salva pe aceea care l-a salvat, la rândul ei, din capcanele autodistrugerii.

„În timp ce el o mângâia blând pe obraz, Julia se uita în ochii albaştri, tulburi, ascunşi acum de ochelari. Era atât de chipeş la costum. Nespus de sexy.
Cu un gest îndrăzneţ, trase de marginea papionului şi simţi cum i se desface mătasea între degete. Înfăşură materialul o dată pe deget, trăgându-l spre ea să-l sărute."

Sylvain Reynard a fost semifinalist Goodreads Choice Awards la categoria Best Author în 2011 şi 2012. Trilogia din care face parte Extazul lui Gabriel figurează pe lista de bestselleruri New York Times şi USA Today.

„Poveştile mele preferate sunt acelea în care personajul porneşte într-o călătorie, fie una într-un loc fascinant, fie una personală în care se descoperă pe sine însuşi." - Sylvain Reynard 

1 comentarii:

Praf de stele spunea...

Voi astepta sa apara si ultimul volum din trilogie, iar apoi mi le iau pe toate si incep sa le citesc. :)