vineri, 13 martie 2015

Retragerea lui Napoleon din Rusia de Louis Joseph Vionnet - NOU la Corint

Descriere:

Memoriile MAIORULUI VIONNET, 1812

Memoriile maiorului Louis Joseph Vionnet despre dezastruoasa campanie a lui Napoleon în Rusia din 1812 constituie o lectură atractivă, detaliată şi plină de anecdote personale şi aspecte interesante din viaţa de soldat din secolul al XIX-lea.

Relatarea lui se concentrează îndeosebi asupra retragerii din Moscova, dar el a participat la toate marile bătălii şi a urmărit întreaga campanie, de la primele manevre din iulie 1812 până la începutul anului 1813, când francezii au fost urmăriţi de cazaci prin întreaga Prusie. A fost prezent la distrugerea Smolenskului, a mers pe câmpul de luptă de la Borodino şi a fost martorul marelui incendiu din Moscova. Vionnet a fost maior în Regimentul de puşcaşi-grenadieri, un regiment al veteranilor din Garda Imperială, iar istorisirea sa oferă o perspectivă inedită asupra elanului, moralului şi coeziunii acestei forţe militare de elită.

0 comentarii: